Atestarea – un pas în atingerea performanțelor!
Atestarea cadrelor didactice și de conducere este dependentă de o componentă importantă a activității didactice: constatarea nivelului de pregătire profesională.
În acest context, în data de 17.02.2020, și-a desfășurat lucrările Consiliul profesoral cu subiectul: „Evaluarea rapoartelor de autoevaluare, a rapoartelor privind dezvoltarea continuă a competențelor profesionale și a programelor manageriale prezentate de către cadrele didactice și de conducere”.
Cadrele didactice și de conducere, ce au solicitat atestare, au susținut public Rapoartele de autoevaluare, Programul managerial și Lucrarea metodică, conform cerințelor stipulate în: Regulamentul de atestare a cadrelor didactice (ordinul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova nr.62 din 23.01.2018) și Regulamentul de atestare a cadrelor de conducere (ordinul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova nr.454 din 31.05.2012) .
Administrația liceului și cadrele didactice le urează succese și rezultate remarcabile la următoarea etapă – Comisia republicană de atestare!



