În cadrul campaniei caritabile „De la inimă la inimă”, elevii Liceului „Minerva”, au vizitat Casa comunitară pentru copiii cu dizabilități severe, oferind sprijin, atenție și multă căldură sufletească.
Această activitate a fost un prilej de a demonstra că empatia, solidaritatea și grija față de cei mai vulnerabili sunt valori pe care le cultivăm constant în comunitatea noastră școlară. Prin gesturi simple, dar pline de semnificație, elevii au adus zâmbete, emoție și speranță în inimile copiilor, creând momente de apropiere și bucurie autentică.
Campania „De la inimă la inimă” ne reamintește că adevărata educație nu se măsoară doar prin cunoștințe, ci și prin capacitatea de a dărui, de a înțelege și de a fi alături de ceilalți.
Mulțumim tuturor elevilor, profesorilor și partenerilor implicați pentru dedicare și sufletul mare demonstrat prin această acțiune caritabilă!










